COMUNICAT F.P.T.R. PRIVIND VOUCHERELE DE VACANTA

2 min read

Datorita implicarii si perseverentei membrilor F.P.T.R.  de ani de zile, voucherele de vacanta vor fi acordate angajatilor din sectorul bugetar, in cuantum de 1450 lei, pana la data 31.12.2026.

Fara implicarea directa a F.P.T.R.  acest deziderat nu s-ar fi realizat, chiar daca acum altii isi insusesc acest succes, dovada sunt adresele si solicitarile transmise Ministerului Antreprenoriatului si Turismului, cat si amendamentele prezentate in Comisia de Dialog Social, pe care vi le-am prezentat de-a lungul timpului. Multumim celor care au avut incredere in noi.

In continuare prezentam ce a declarat domnul Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului si Turismului

Astăzi, în cadrul şedinţei de Guvern, a fost promovată reluarea acordării voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar. Ţinta reglementării a fost atât asigurarea refacerii capacităţii de muncă şi creşterea productivităţii beneficiarilor, cât şi stimularea dezvoltării turismului intern. Subliniez acest lucru, pentru că această măsură trebuie să fie corelată cu asigurarea unui mediu concurenţial sănătos. Din acest motiv, actul normativ adoptat exclude de la posibilitatea acceptării acestor vouchere de vacanţă pe acei operatori economici care au o conduită neconformă cu reglementările fiscale şi urmăreşte, în perspectivă, creşterea gradului de colectare a creanţelor bugetare.”

Potrivit unui comunicat al MAT, acceptarea voucherelor de vacanţă, acordate de instituţiile publice, se adresează doar unităţilor afiliate care nu înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, mai vechi de 90 de zile.

Totodată, de la 1 aprilie 2022, unităţile afiliate sunt obligate să transmită facturile emise titularilor în sistemul naţional RO e-Factura.

În actualul context epidemiologic, a fost necesară şi prelungirea valabilităţii voucherelor de vacanţă emise în ianuarie 2019 – decembrie 2020, indiferent de suport, până la data de 30 iunie 2022. Decizia a fost luată în condiţiile în care o parte dintre vacanţele achiziţionate de români în perioada pandemică, prin această metodă de plată, nu au putut fi derulate corespunzător. De asemenea, măsura va încuraja practicarea turismului intern în extrasezon, se precizează în comunicat.

În perioada 2022 – 2026, voucherele de vacanţă urmează să fie emise doar pe suport electronic.

 

 

Recomandari

Nu rata